ADS
ADS
ADS
Acțiune de amploare a polișțiștilor și jandarmilor în zona școlilor din Botoșani. Elevi chiulangii duși la școală și amenzi pentru agenții economici
STIRI
Published on 04/10/2024

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului Rutier și Biroului Poliției Transporturi, precum și colegii din Dorohoi, Bucecea, Flămânzi, Ștefănești, Săveni și Darabani, au desfășurat joi o acțiune amplă, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, întărirea siguranței elevilor și cadrelor didactice, precum și combaterea absenteismului școlar în zona unităților de învățământ din județ.

Conform unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Botoșani, operațiunea a vizat prevenirea abaterilor rutiere, depistarea agenților economici care încalcă legislația privind vânzarea de băuturi alcoolice și produse din tutun minorilor și asigurarea unui climat adecvat de ordine publică în proximitatea școlilor.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 142 de persoane, controlați și instruiți 60 de agenți economici care activează în apropierea școlilor și verificate 26 de persoane responsabile de paza unităților de învățământ. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, însumând peste 4.000 de lei.

De asemenea, au fost depistați 14 elevi care absentau de la cursuri, iar Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a fost informat pentru a lua măsurile necesare de monitorizare a acestora.

Comments