ADS
ADS
ADS
Cutremur, astăzi dimineață, în zona seismică Vrancea. ISU Botoșani vine cu recomandări
STIRI
Published on 04/10/2024

Vineri, în jurul orei 06:19, zona seismică Vrancea a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter. Conform Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la o adâncime de 103,8 km.

Astfel de evenimente sunt imprevizibile, iar ISU Botoșani reamintește importanța cunoașterii măsurilor de protecție în caz de cutremur, precum și regulile ce trebuie respectate înainte, în timpul și după o mișcare seismică.

Înainte de un cutremur:

  • Fixați mobilierul de un perete sau de un element de construcție solid pentru a preveni deplasarea acestuia.
  • Amplasați obiectele grele, care pot provoca răni, în partea de jos a încăperilor.
  • Asigurați-vă o rezervă minimă de urgență cu apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori și medicamente de bază (rucsacul de urgență).
  • Cunoașteți locația întrerupătoarelor, siguranțelor electrice, robinetelor pentru apă și gaze și modul lor de manevrare.
  • Participați la exercițiile de pregătire organizate la locul de muncă.
  • Stabiliți un plan de protecție în caz de cutremur cu membrii familiei, astfel încât fiecare să știe ce are de făcut în cazul unei mișcări seismice.

Dacă sunteți în interiorul unei clădiri:

  • Păstrați-vă calmul și liniștiți persoanele din jur.
  • Nu încercați să ieșiți afară; nu fugiți pe scări, nu mergeți pe balcon și nu folosiți liftul.
  • Îndepărtați-vă de feronerie, pereți exteriori sau alte obiecte care pot provoca răni.
  • Închideți sursele de foc cât mai repede, dacă este posibil.
  • Protejați-vă sub tocul ușii, sub o grindă, lângă un perete de rezistență sau sub un obiect de mobilier solid.
  • Dacă sunteți pe hol, așezați-vă ghemuit, lângă un perete interior.
  • Evitați aglomerația și, dacă este posibil, deschideți ușa pentru a nu se bloca, astfel încât să puteți ieși după terminarea mișcării seismice.

Dacă sunteți în exteriorul unei clădiri:

  • Adăpostiți-vă într-un loc sigur, departe de feronerie, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte periculoase.
  • Stați la cel puțin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

  • Opriți autoturismul și rămâneți în interior. După ce cutremurul s-a oprit, nu ieșiți din vehicul dacă observați cabluri electrice căzute în jur.
  • Opriți-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte și imobile.
Comments