Inconștiență maximă pe drumul european E58 pe raza orașului Flămânzi din județul Botoșani. Un șofer a făcut o manevră care s-ar fi putut termina tragic, iar gestul de iresponsabilitate a fost surprins de camera de bord a unui alt autoturism.
Șoferul unui Volkswagen Touareg, care se deplasa dinspre Flămânzi spre Botoșani, a intrat în depășirea unei mașini, ignorând linia continuă, dar și faptul că din fața sa venea un alt autoturism.
Touareg-ul a trecut razant printre cele două autoturisme, fiind evitată in extremis o tragedie rutieră. "Ieșea un carnagiu la ce viteză a avut", ne-a spus botoșăneanul care a surprins gestul inconștient.
Acesta susține că a mers cu imaginile la Poliția orașului Flămânzi, dar a fost ignorat de angajații de acolo.