Un bărbat de 37 de ani din comuna Corni, județul Botoșani, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a amenințat cu moartea mai mulți pădurari din cadrul Ocolului Silvic Mihai Eminescu. Incidentul s-a petrecut în perioada iulie-august 2024, când bărbatul a intrat în conflict cu pădurarii, care i-au cerut să părăsească fondul forestier. În urma acestui conflict, botoșăneanul a adresat amenințări grave de moarte și violență celor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Poliția din Botoșani a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat în arest la domiciliu. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, bărbatul fiind investigat pentru șase infracțiuni de ultraj.