Un drum din județul Botoșani, cunoscut ca „Drumul vămii”, va beneficia de un amplu proces de modernizare, pentru care se vor investi 68 de milioane de euro. Acest drum va conecta șase localități, respectiv Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca și Rădăuți-Prut, având o lungime de 49 de kilometri.
Contractul de finanțare, semnat din fonduri europene, include atât lucrările de construcție, cât și serviciile de supervizare, TVA-ul, taxele și o rezervă de implementare. Valoarea totală a proiectului este de 339.731.687,66 lei, din care suma eligibilă din Programul Regional Nord-Est 2021-2027 este de 60 de milioane de euro, restul de 8 milioane de euro fiind acoperit de Consiliul Județean Botoșani.
Proiectul presupune modernizarea integrală a drumului, incluzând trei lucrări de consolidare și stabilizare de teren pe 1,8 kilometri, în zonele Hănești, Săveni și Drăgușeni. Vor fi construite 5 poduri, 80 de podețe transversale și peste 2 kilometri de drenuri. De asemenea, vor fi realizate 26 de parcări și stații de autobuz, trotuare pe 25 de kilometri, piste de biciclete pe 16 kilometri și două platforme de cântărire.
Pentru siguranța traficului, intersecțiile vor fi iluminate, se vor monta parapete metalice pe aproape 1.700 de metri și vor fi amplasate patru stații de încărcare pentru vehicule electrice.