Polițiștii din Botoșani desfășoară verificări pentru a localiza o adolescentă de 17 ani, din municipiul Botoșani, care a plecat de acasă și nu a mai revenit, fără a contacta familia.
Tânăra, pe nume Ionela Mirabela Alexuță, are următoarele semnalmente: înălțimea de 1,50 metri, greutatea de aproximativ 45 kg, părul brunet și ochii căprui.
Persoanele care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Este a doua oară în ultimele două luni când adolescenta dispare de acasă și este dată în căutare de poliție.