Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Botoșani, a încercat să își ia viața miercuri seara, într-un gest disperat, în piața centrală „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni. Incidentul a avut loc aproape de miezul nopții, când Manuel, aflat sub influența alcoolului, a recurs la un gest extrem, încercând să-și taie venele cu un ciob de sticlă.
La fața locului au intervenit cadrele medicale care l-au găsit pe bărbat cu plăgi tăiate la nivelul antebrațelor ambelor mâini. În momentul intervenției, bărbatul nu a putut să ofere o explicație clară pentru acțiunea sa.
Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a primit îngrijiri medicale. După stabilizarea stării sale, bărbatul a fost transferat la Secția de Neuropsihiatrie din Fălticeni pentru evaluare și tratament.