ADS
ADS
ADS
Peste 1.600 de locuri au fost scoase de concurs la școlile de poliție. Care sunt cerințele și perioada admiterii
STIRI
Published on 24/09/2024

Peste 1.600 de locuri au fost scoase la concurs la două școli de poliție din România, iar perioada de înscriere este limitată. Conform anunțului Poliției Române, 1.640 de locuri sunt disponibile la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina și la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Cererile de înscriere trebuie trimise până la data de 6 octombrie 2024, exclusiv în format electronic, iar candidații au la dispoziție până pe 24 octombrie pentru a completa dosarul cu toate documentele necesare.

În total, 1.340 de locuri sunt alocate pentru Școala de la Câmpina și 300 de locuri pentru cea de la Cluj-Napoca. După trimiterea cererilor, candidații vor parcurge mai multe etape de selecție, inclusiv evaluarea psihologică, proba sportivă, testul scris și evaluarea medicală. Proba sportivă este programată între 1 și 6 noiembrie, iar examenul scris va avea loc pe 9 noiembrie, rezultatele fiind afișate a doua zi, pe 10 noiembrie. Proba scrisă va fi sub formă de test grilă, cu întrebări din limba română, limbă străină, legislație specifică, educație civică și raționament logic.

Examinarea medicală se va desfășura între 13 noiembrie și 23 decembrie 2024, în ordinea descrescătoare a notelor obținute, iar rezultatele finale vor fi publicate pe site-urile unităților de învățământ la data de 24 decembrie 2024.

De asemenea, candidații care au susținut examenul la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” în vara anului 2024 și au obținut medii peste 5,00 pot solicita repartizarea fără concurs la una dintre școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, noteaza RomaniaTV.

 

.

Comments