Un bărbat a fost victima unui furt în plină zi, în Centrul Vechi din Botoșani, marți, 17 septembrie, puțin după ora 15:00. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar hoțul poate fi identificat cu ușurință datorită imaginilor capturate.
În filmarea surprinsă, un individ, însoțit de un alt bărbat, se apropie de mașina victimei, care scotea ceva din portbagaj. După o scurtă discuție între cei doi suspecți, unul dintre ei se apleacă cu o lejeritate surprinzătoare și fură portofelul lăsat nesupravegheat. Hoțul își continuă drumul, intrând ulterior într-o clădire din apropiere.
Deși în acest caz autorul furtului poate fi identificat rapid datorită camerelor de supraveghere, nu toate victimele au același noroc. În multe cazuri, hoții din Centrul Vechi scapă nepedepsiți, iar unele victime renunță să mai raporteze furtul la poliție, rămânând astfel păgubite.