Miercuri, în municipiul Botoșani, polițiștii s-au confruntat cu o „misiune” inedită: identificarea stăpânului unui cățeluș rătăcit. Animalul a fost găsit pe Șoseaua Iașului, în apropierea unei benzinării, în jurul orei 09:00. Oamenii legii l-au preluat și l-au dus la sediul Serviciului Rutier.
„Nu este noul nostru coleg, este un cățel pe care polițiștii rutieri l-au găsit astăzi, în jurul orei 09:00, pe Șoseaua Iașului, în apropierea unei stații peco. În acest moment se află la sediul Serviciului Rutier, unde îl așteptăm și pe stăpânul lui”, a transmis Poliția Botoșani.