Trei persoane au rămas fără dreptul de a folosi arme în urma unui control efectuat de polițiști. Pe 14 septembrie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de verificare la domiciliu a modului în care persoanele autorizate respectă prevederile legale privind deținerea de arme letale și neletale.
Șase persoane din municipiul Botoșani au fost verificate în cadrul acestei acțiuni, iar în cazul a trei dintre ele s-au constatat nereguli. Acestea au fost sancționate contravențional, iar ca măsură suplimentară, li s-a retras dreptul de a purta, deține și folosi arme pentru o perioadă de doi ani.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sancțiunile au fost aplicate deoarece persoanele respective nu au asigurat armele conform reglementărilor legale, creând astfel o situație de pericol pentru cei din jur.