Instituția Prefectului Botoșani a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de consilier, clasa I, grad principal, în cadrul Compartimentului Strategii și Programe Guvernamentale. Funcția vizează dezvoltarea economică, conducerea serviciilor publice deconcentrate, gestionarea utilităților publice, situații de urgență și menținerea ordinii publice.
Pentru a candida, sunt necesare studii universitare de licență, finalizate cu diplomă de licență sau echivalentă, și o vechime minimă de 5 ani în domeniul specializării. Dosarele de concurs pot fi depuse până la data de 1 octombrie, iar proba scrisă va avea loc pe 15 octombrie.
Data și ora probei de interviu vor fi publicate pe site-ul instituției organizatoare, odată cu afișarea rezultatelor probei scrise.