Judecătoria Botoșani a decis plasarea sub control judiciar a celor trei minori care l-au agresat violent pe fiul unui om de afaceri din Botoșani, în noaptea de 30 spre 31 august. Magistrații au luat această măsură după perchezițiile efectuate la domiciliile celor implicați în incidentul petrecut pe Pietonalul Transilvaniei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Potrivit autorităților, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, împreună cu cei de ordine publică, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Secția nr. 1 și jandarmi, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară. Acțiunile au vizat locuințele persoanelor bănuite de comiterea agresiunii, precum și ale celor care au asistat la incident. În urma perchezițiilor, trei dintre suspecți, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, au fost conduși la sediul poliției pe baza unor mandate de aducere, iar față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
„În urma probatoriului administrat, polițiștii au intervenit pentru a pune în executare cele 11 mandate de percheziție. Ulterior, trei dintre minori, care au calitatea de suspect în cauză și au vârste între 14 și 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și conduși la sediul poliției”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 227 alin. (1) din codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 4499/143/P/2024 privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpaţii Ispas Petru, Câşlaru Radu-Marian şi Munteanu Alin.
În temeiul art. 227 alin. (2) raportat art. 202 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură penală și art. 211 şi art. 243 din Codul de procedură penală, ia faţă de inculpatul ISPAS PETRU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, pred. de art. 193 alin. (2), alin. (21) lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) și tăinuirea, prev. de art. 270 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea prev. art. 38 alin. (1) și 113 alin. (2) din Codul penal, măsura preventiva a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.09.2024 și până la data de la 10.10.2024, inclusiv. În temeiul art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ispas Petru trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către I.P.J. Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) lit. a), d) şi j) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ispas Petru trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu – municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu se apropie de inculpaţii Câşlaru Radu-Marian şi Munteanu Alin, de persoana vătămată Alexuc Florin-Cristian şi de martorii: Chiriac Alex-Nicolae, Drobotă Ionuț, Dadaci Moisi, Stoica Ionuţ, Ionel Mihai-Qassim, Borcoi Petru Leonis, Ciobotaru David, Iftimia Gabriel, Macovei Mario-Mihaiși să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
În temeiul art. 227 alin. (2) raportat art. 202 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură penală ?i art. 211 şi art. 243 din Codul de procedură penală, ia faţă de inculpatul CÂȘLARU RADU-MARIAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violen?e”, faptă prev. ?i ped. de art. 193 alin. (2), alin. (21) lit. c) din Codul penal cu aplicarea prev. art. 77 lit. a), art. 113 alin. (2) din Codul penal, măsura preventiva a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.09.2024 și până la data de la 10.10.2024, inclusiv. În temeiul art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Câşlaru Radu-Marian trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către I.P.J. Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) lit. a), d) şi j) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Câşlaru Radu-Marian trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu – municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu se apropie de inculpaţii Ispas Petru şi Munteanu Alin, de persoana vătămată Alexuc Florin-Cristian şi de martorii: Chiriac Alex-Nicolae, Drobotă Ionu?, Dadaci Moisi, Stoica Ionuţ, Ionel Mihai-Qassim, Borcoi Petru Leonis, Ciobotaru David, Iftimia Gabriel, Macovei Mario-Mihai ?i să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
În temeiul art. 227 alin. (2) raportat art. 202 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură penală ?i art. 211 şi art. 243 din Codul de procedură penală, ia faţă de inculpatul MUNTEANU ALIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violen?e”, faptă prev. ?i ped. de art. 193 alin. (2), alin. (21) lit. c) din Codul penal cu aplicarea prev. art. 77 lit. a), art. 113 alin. (2) din Codul penal, măsura preventiva a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.09.2024 ?i până la data de la 10.10.2024, inclusiv. În temeiul art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Munteanu Alin trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către I.P.J. Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) lit. a), d) şi j) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Munteanu Alin trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu – municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu se apropie de inculpaţii Ispas Petru şi Câşlaru Radu-Marian, de persoana vătămată Alexuc Florin-Cristian şi de martorii: Chiriac Alex-Nicolae, Drobotă Ionu?, Dadaci Moisi, Stoica Ionuţ, Ionel Mihai-Qassim, Borcoi Petru Leonis, Ciobotaru David, Iftimia Gabriel, Macovei Mario-Mihai ?i să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. (4) din Codul de procedură penală, supravegherea respectării de către inculpaţii Ispas Petru, Câşlaru Radu-Marian şi Munteanu Alin a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de către I.P.J. Botoşani. În temeiul art. 215 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Ispas Petru, Câşlaru Radu-Marian şi Munteanu Alin că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor menţionate, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate de îndată a inculpaţilor Ispas Petru, Câşlaru Radu-Marian şi Munteanu Alin de sub puterea reţinerii dispuse prin Ordonanţele de reţinere emise pe numele acestora la data de 11.09.2024 în dosarul de urmărire penală nr. 4499/143/P/2024, dacă aceştia nu sunt re?inuţi sau arestaţi în altă cauză. În temeiul art. 215 alin. (5) din Codul de procedură penală, copii de pe prezenta încheiere se vor comunica: inculpaţilor, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Biroul de Supraveghere Judiciară, Poliţiei Municipiului Botoşani, judeţul Botoşani, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române, în vederea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Câşlaru Radu-Marian şi Munteanu Alin vor fi achitate Baroului Botoşani din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Prezenta încheiere nu este definitivă dar este executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.09.2024, ora 18.10.