Miercuri, în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, au avut loc mai multe percheziții domiciliare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, împreună cu cei de ordine publică, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Secția nr. 1 și jandarmi. În total, au fost puse în executare 11 mandate de percheziție la locuințele persoanelor suspectate de comiterea unei fapte și ale celor care au asistat la aceasta.
În urma perchezițiilor, trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care sunt suspectați că l-au lovit pe fiul omului de afaceri Cristian Alexuc, au fost conduși la sediul poliției pe baza unor mandate de aducere. Ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.