Marți, un incendiu a distrus aproximativ șapte hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș în apropierea localității Poiana, comuna Brăești. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Intervenția a fost extrem de dificilă din cauza vântului puternic și a terenului accidentat. Cu toate acestea, salvatorii au reușit să stingă flăcările în aproximativ două ore, prevenind extinderea focului la o cultură de porumb din apropiere.
Cauza probabilă a incendiului a fost o țigară aruncată neglijent, care a aprins vegetația uscată. Pompierii au făcut apel la cetățeni pentru a manifesta responsabilitate, reamintind că arderea miriștilor și a vegetației uscate este interzisă prin legea protecției mediului. Flăcările se pot extinde rapid, mai ales în condiții de vânt, și pot pune în pericol mediul, proprietățile și viețile oamenilor.
Pompierii avertizează că aruncarea resturilor de țigări la întâmplare, inclusiv pe geamul autoturismului, poate provoca incendii de vegetație care se pot răspândi la proprietăți sau, în cazuri extreme, pot duce la pierderi de vieți omenești.