Necaz pentru o familie din județul Botoșani, luni, după ce munca de-o vară a fost făcută scrum de un puternic incendiu. Nenorocirea s-a produs la Loturi Enescu, unde au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale.
Când au ajuns pompierii, flăcările se manifestau la un depozit de lemne și cereale, existând riscul de extindere și la casa de locuit. Incendiul a fost stins în mai puțin de o oră, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, focul a izbucnit de la un scurtcircuit la un cablu electric.