Inspectoratul Școlar Județean Botoșani organizează pe 3 septembrie, la ora 9.00, în Aula Colegiului Național ”A.T. Laurian”, o nouă ședință publică pentru repartizarea posturilor vacante din învățământ. Această sesiune este destinată suplinitorilor care au obținut note peste 5 la concursul județean organizat de IȘJ, precum și celor care au normă didactică incompletă, sunt încadrați în regim de plata cu ora sau au renunțat la catedrele inițial repartizate.
Bogdan Suruciuc, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a precizat că, în cazurile unde nu se găsesc soluții cu personal calificat, se va recurge la suplinitori necalificați, care însă au studii superioare. Prioritate la repartizare vor avea cadrele didactice calificate, dar în situații critice, pentru a asigura prezența unui profesor la catedră la începutul anului școlar, se va apela și la suplinitori necalificați.