ADS
ADS
ADS
Șase persoane, printre care trei copii, implicate într-un accident la Botoșani. Două mașini s-au ciocnit
STIRI
Published on 30/08/2024

Un accident rutier în care au fost implicate șase persoane, inclusiv trei copii, a avut loc vineri în localitatea Lunca din județul Botoșani. În coliziune au fost implicate două autoturisme: unul dintre ele transporta o singură persoană, iar celălalt cinci pasageri, dintre care doi adulți și trei copii.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. Echipajele de urgență au constatat că toți ocupanții ieșiseră deja din autovehicule. Persoanele implicate au fost evaluate de echipajele medicale, iar una dintre acestea a necesitat transportul la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor și curățarea carosabilului de resturi care ar fi putut pune în pericol circulația. ISU Botoșani le recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită la volan și să respecte regulile de circulație pentru a preveni astfel de incidente.

Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

 

Comments