Joi dimineață, un incendiu de vegetație uscată din localitatea Victoria a pus în pericol o casă și un lan de porumb din apropiere. Din fericire, flăcările au fost observate la timp de proprietara terenului, care a alertat autoritățile.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani s-au deplasat rapid la fața locului cu o autospecială de stingere, fiind sprijiniți și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stăuceni. La sosirea echipajelor, vegetația uscată ardea pe o suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătrați, amenințând să se extindă.
Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea unor reguli simple:
- Nu aruncați resturile de țigară pe geamul mașinii: Acest gest poate incendia vegetația uscată de pe marginea drumului, flăcările putându-se extinde la păduri, culturi agricole sau clădiri.
- Nu aruncați mucurile de țigară pe jos, mai ales în apropierea locuințelor, magaziilor de lemne, depozitelor de furaje sau adăposturilor de animale, pentru a evita riscul de incendiu.