Emoții mari pentru cei peste 600 de absolvenți de liceu din Botoșani care au început astăzi sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Pentru această sesiune, au fost stabilite două centre de examen: Colegiul Național „A.T. Laurian”, cu o subcomisie la Liceul Săveni, și Colegiul Tehnic „Ghe. Asachi”, cu o subcomisie la Liceul Șendriceni.
Probele scrise se desfășoară după următorul calendar: luni, 19 august, este programată proba scrisă la Limba și literatura română, pe 20 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 21 august, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele inițiale ale examenelor vor fi afișate pe 26 august, până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 august.