De Sărbătoarea Sfintei Maria, pompierii vor fi la datorie, pregătiți să intervină în caz de incendii, accidente grave sau alte situații de urgență, asigurând protecția cetățenilor. Echipajele din toate subunitățile vor fi mobilizate pentru a asigura intervenții rapide și eficiente.
Având în vedere aglomerația preconizată în lăcașurile de cult, cetățenii sunt sfătuiți să respecte câteva măsuri de siguranță pentru a preveni incidentele:
- Accesul în biserici trebuie gestionat pentru a evita supraaglomerarea.
- Ușile de acces și evacuare din biserică trebuie să rămână deschise pe durata serviciului religios.
- Lumânările aprinse trebuie supravegheate cu atenție și ținute la distanță de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Este important să fie plasate doar în suporturi speciale umplute cu nisip sau apă.
- Parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și mănăstirilor trebuie să fie făcută cu grijă, astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor de pompieri sau accesul la hidranți.
În casele credincioșilor, unde se vor aprinde candele și lumânări, este esențial să se ia măsuri de precauție pentru a preveni incendiile:
- Lumânările aprinse nu trebuie lăsate nesupravegheate. Este recomandat să fie stinse dacă nu sunt supravegheate.
- Asigurați-vă că lumânările sunt poziționate vertical și fixate în suporturi stabile, pentru a evita căderea acestora sau scurgerea de ceară fierbinte.
- Plasați lumânările pe suprafețe netede și rezistente la căldură, departe de materiale inflamabile cum ar fi mobilierul, perdelele sau ziarele.
- Nu lăsați lumânările la îndemâna copiilor sau a animalelor de companie, pentru a preveni răsturnarea acestora.
- Evitați să adormiți cu lumânările aprinse, pentru a preveni riscul producerii unui incendiu.
Respectarea acestor măsuri simple poate contribui semnificativ la siguranța tuturor în timpul sărbătorii.