Postul de manager al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani a fost scos la concurs. Termenul limită pentru înscriere și depunerea dosarelor este 16 septembrie, iar rezultatele selecției dosarelor vor fi afișate la sediul spitalului pe 18 septembrie.
Candidații care vor trece de selecția dosarelor vor susține proiectul de management în fața comisiei de concurs, în ședință publică, pe 30 septembrie.
Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani și va avea două etape: prima etapă va verifica îndeplinirea de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs (etapă eliminatorie), iar a doua etapă va consta în susținerea publică și evaluarea proiectului de management.
Postul de manager a fost scos la concurs și în luna martie a acestui an, însă singurul candidat înscris nu a îndeplinit condițiile de participare și a fost eliminat în etapa de selecție a dosarelor.
În prezent, conducerea spitalului este asigurată cu delegație de Corneliu Prepeliță.