ADS
ADS
ADS
Biserică de patrimoniu din județul Botoșani, reabilitată de Ambulanța pentru Monumente
STIRI
Published on 05/08/2024

O biserică de lemn dintr-un sătuc din Botoșani a fost salvată datorită eforturilor echipei „Ambulanța pentru Monumente”. Intervenția de schimbare a învelitorii din șindrilă la Biserica de lemn din Ionașeni, județul Botoșani, cu hramul Sfântul Dumitru, a fost recent finalizată.

Timp de patru săptămâni, lucrările au fost desfășurate intens, implicând trei serii de voluntari, în total peste 60 de studenți de la diverse facultăți, șapte meșteri specialiști în șindrilă, peste 20 de membri ai comunității locale și numeroase gospodine care au asigurat mesele zilnice pentru echipa de lucru, conform reprezentanților asociației. Acoperișul din șindrilă a necesitat o muncă migăloasă și detaliată.

Intervenția face parte din proiectul „Ambulanța pentru monumente”, inițiat de Asociația Monumentum și sprijinit de The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.

Situată la aproximativ 30 de kilometri de Botoșani, în satul Ionășeni, comuna Trușești, biserica este unul dintre cele mai vechi monumente de lemn din țară, construită în anul 1234, cu aproape 800 de ani în urmă, de un înaintaș al lui Dragoș Vodă. Ambulanța pentru Monumente a intervenit pentru a salva acest lăcaș aflat în stare de degradare. În a zecea zi de lucru, voluntarii au finalizat decaparea acoperișului, au remontat crucile de pe biserică și au avansat semnificativ cu montarea șindrilei.

Proiectul „Ambulanța pentru Monumente” a fost inițiat în 2016 de Asociația Monumentum și este dezvoltat de mai multe organizații independente din domeniul patrimoniului, având activitate în diverse regiuni ale României. Scopul proiectului este să acționeze eficient pentru salvarea patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective aflate în stare avansată de degradare sau precolaps.

Biserica de lemn „Sf. Dumitru” din Ionășeni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din 2015, sub codul de clasificare BT-II-m-B-01994, deși în mod eronat s-a specificat anul 1825 ca dată a construirii sale.

Potrivit site-ului crestinortodox.ro, în spatele acestui lăcaș de cult se ascund multe povești interesante. Se crede că cea mai veche biserică de lemn din țară este Biserica lui Dragoș Vodă, ridicată în satul Volovat și mutată ulterior lângă Mănăstirea Putna. Dragoș Vodă a domnit între anii 1347 și 1354, dar biserica din Ionășeni datează din anul 1234, fiind ridicată cu peste 100 de ani înaintea celei de la Volovat. În biserică s-ar afla o veche lespede de piatră cu o inscripție ce conține anul 1234, demonstrând existența acestui lăcaș din vremuri străvechi.

O inscripție din biserică atestă și trecerea prin Ionășeni a Sfântului Ștefan cel Mare, care s-a închinat la această biserică: „Io, Ștefan voievod, m-am închinat, în anul.”

 

Foto: Ambulanța pentru monumente.

Comments