Fetița de 14 ani, Claudia Elena Guriuc, care fusese dată dispărută miercuri, a fost găsită. Ea a fost observată pe strada Iuliu Maniu de o persoană care a sunat la 112. Un echipaj de poliție a ajuns rapid la fața locului și a găsit-o pe fată.
Claudia Elena Guriuc urmează să stea de vorbă cu specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a primi suportul necesar.
Aceasta nu este prima dată când Claudia dispare. Anterior, ea a mai fost dată dispărută pe 10 mai 2024 și pe 22 martie 2023.