Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat că cei 3 kilometri de drum de la ieșirea din Botoșani spre Dorohoi ar putea fi reabilitați cu fonduri din bugetul local al municipalității. Edilul a declarat că s-a așteptat până acum realizarea unui parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru modernizarea acestui segment de drum, așa cum s-a procedat și cu alte intrări în municipiul Botoșani, însă lipsa fondurilor a împiedicat acest demers.
Cosmin Andrei a subliniat că, în lipsa unei finanțări de la nivel național, va fi nevoit să aloce resurse din bugetul local pentru această investiție și să elimine dalele de tramvai de pe acest tronson de drum, inclusiv din zona industrială.
"Nu am niciun semnal pozitiv în acest moment, din cauza lipsei de finanțări pentru Secția de Drumuri Naționale. Am mai așteptat o perioadă de timp, tocmai pentru a nu consuma resursele limitate din bugetul local pentru această investiție. În ultimă instanță, vom ataca acest segment de drum cu bani din bugetul local și vom scoate dalele de tramvai și din zona industrială," a precizat Cosmin Andrei.