Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut de poliţişti după ce a furat din sediul unei firme. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Dorohoi, suspectat de comiterea infracțiunii de furt.
Conform cercetărilor, incidentul s-a petrecut pe 31 iulie, când bărbatul a profitat de neatenția victimelor, care și-au lăsat bunurile nesupravegheate în incinta unor societăți comerciale. Suspectul a sustras două telefoane mobile și un aparat radio portabil. Prejudiciul a fost recuperat parțial și restituit persoanelor vătămate.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în formă continuată.