ADS
ADS
ADS
Scandal terminat cu bătaie la o terasă. Doi bărbați și două femei au ajuns pe mâna poliției
STIRI
Published on 31/07/2024

Un scandal soldat cu o bătaie la o terasă din județul Botoșani s-a finalizat cu rețineri. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis, marți, 30 iulie, ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru persoane - doi bărbați și două femei, cu vârste între 26 și 46 de ani, toți din comuna Cândești. Aceștia sunt cercetați pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, împreună cu alte trei persoane, la data de 28 iulie, în jurul orei 22:00, în timp ce se aflau pe terasa unui local public din comuna Cândești, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc, provocându-și leziuni fizice și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Cele patru persoane suspectate de comiterea faptelor au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Comments