În perioada 24-28 iulie, Baza Sportivă 163 Plopi din Brașov a găzduit Cupa României la sărituri peste obstacole, organizată sub egida Federației Ecvestre Române. Competiția a reunit 273 de cupluri călăreț-cal, care au evoluat în diverse categorii de vârstă și înălțimi.
Un moment remarcabil al concursului a fost performanța deosebită a Alexiei Mateiuc, o tânără de 14 ani din Botoșani, elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”. Practicând echitația de la vârsta de 9 ani, Alexia a demonstrat talent și dedicare alături de calul ei, Thor.
Încă de joi, Alexia a avut o evoluție impecabilă, realizând parcursuri fără penalizare și calificându-se în finala de duminică. În cadrul finalei Vip Tour, la înălțimea de 1.05 metri, Alexia și Thor au avut un parcurs excelent, fără penalizare și cu cel mai bun timp, clasându-se pe locul 1.
Alexia se antrenează la Centrul Cai de Vis, sub îndrumarea antrenorului Danuț Tescu. Rezultatele obținute sunt rodul unor ore de antrenament zilnic, demonstrând că echitația este un sport nobil și elegant, care necesită multă muncă, sacrificii, timp, răbdare și dedicare.
Cu un palmares impresionant, câștigând numeroase premii la concursuri naționale, Alexia se întoarce acasă satisfăcută de victorie și hotărâtă să muncească și mai mult. Următorul obiectiv important pentru tânăra sportivă este pregătirea pentru finalele naționale din luna octombrie, dedicate categoriei ei de vârstă