Un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane a avut loc sâmbătă, în localitatea Mănăstirea Doamnei, pe drumul european E58 care leagă municipiile Botoșani și Suceava. O adolescentă de 18 ani a fost rănită după ce două autoturisme au intrat în coliziune. Accidentul s-a produs când unul dintre autoturisme a intenționat să vireze la stânga, iar celălalt a intrat în depășire.
Șoferii celor două vehicule, un tânăr de 19 ani și un bărbat de 65 de ani, au fost testați cu etilometrul, rezultatele arătând că niciunul nu se afla sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.