De ieri, 23 iulie, a început la Agafton TMA 2k24, a IX-a ediție a taberei militare și de airsoft, care a devenit destinația de vacanță pentru 42 de copii din Botoșani și alte 7 județe ale țării. Aceasta oferă participanților sport, disciplină, distracție și surprize pregătite de organizatori: Clubul de Airsoft CSABt Botoșani și DJST Botoșani.
În Tabăra Militară de Airsoft din Agafton au fost prezenți și pompierii botoșăneni, oferind copiilor o experiență educativă și memorabilă. De această dată, salvatorii au răspuns invitației Direcției Județene pentru Sport și Tineret, participând activ la eveniment. Tabăra a reunit peste 50 de copii, tineri și instructori din toată țara, oferindu-le ocazia de a învăța abilități esențiale pentru siguranța lor.
Pompierii le-au explicat participanților cum să evite situațiile critice și cum să reacționeze corect în diverse scenarii de urgență. Prin demonstrații practice, aceștia au învățat cum să acorde primul ajutor medical și au fost instruiți cum să reacționeze în caz de incendiu.