Peste 100 de copii și voluntari au petrecut ziua alături de pompieri la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare, în cadrul taberei de zi „Bucuria Prieteniei”.
Elevi cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani din comuna Vorona au avut ocazia să învețe de la pompieri cele mai importante măsuri de protejare a vieții. Aceștia le-au explicat cum să acționeze în cazul unui incendiu sau cutremur și le-au reamintit că scăldatul este interzis în spații neamenajate, având în vedere proximitatea apelor curgătoare.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani le-au prezentat copiilor autospecialele de stingere cu apă și spumă și de descarcerare, demonstrând utilizarea fiecărui accesoriu. Copiii au avut oportunitatea de a proba echipamentele de protecție folosite de salvatori în timpul misiunilor.
În cadrul acestei acțiuni, pompierii au distribuit materiale de informare preventivă din campaniile naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Nu tremur la cutremur” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”. Printre recomandările transmise se numără:
- Nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;
- Nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;
- Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;
- Nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere unde prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;
- Verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
- La aprinderea focului, respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
- Asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
- Asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;
- Instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;
- Achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.
Activitatea a fost bine primită, copiii învățând într-un mod interactiv și educativ despre importanța măsurilor de siguranță.