ADS
ADS
ADS
Au fost modificate centrele de examen de la concursul de titularizare din 17 iulie. Anunțul făcut de IȘJ Botoșani
Published on 15/07/2024 18:21
STIRI

Miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc probele scrise din cadrul Concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2024.

Având în vedere codul roșu de caniculă prognozat pentru perioada 15-17 iulie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a nodificat centrele de concurs în care se vor organiza și desfășura probele scrise pentru Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat și particular din județul Botoșani, sesiunea 2024, pentru a reduce cât mai mult disconfortul termic al candidaților, pe parcursul desfășurării probelor.

Dat fiind faptul că intrarea candidaților în săli se face în intervalul orar 7,00-8,00, iar proba are o durată de 4 ore (9,00-13,00) și, în consecință, timpul aferent desfășurării probei este destul de mare, s-a procedat la identificarea unor soluții care să permită desfășurarea în bune condiții a concursului, în spații ce pot asigura climatul corespunzător derulării activității, informează printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Instruirea candidaților cu privire la desfășurarea probei scrise se va desfășura în intervalul orar 8,00-9,00.  La prezentarea în centrul de concurs, candidații vor avea asupra lor de buletin de identitate/ carte de identitate/ carte de identitate provizorie, pașaport sau, în mod excepțional, permisul de conducere sau cartea de alegător.

Pe această cale, rugăm candidații să verifice canalele de comunicare ale IȘJ Botoșani, pentru a afla, în timp util, orice eventuale modificări privind desfășurarea concursului”, transmite sursa citată.

Proba scrisă va fi susținută de 662 de candidați, dintre care 144 de candidați provin din promoția curentă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iulie 2024, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și pe site-ul titularizare.edu.ro.

Contestațiile se depun/se transmit, în scris, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau la adresa de e-mail titularizarebt@isjbt.ro.
a) în data de 23 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 21:00;
b) în data de 24 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00.
Transmiterea contestațiilor la inspectoratele școlare se poate realiza și electronic (scanat), prin poștă electronică, în data de 23 iulie 2024 și în data de 24 iulie 2024 până la ora 12:00.
Contestația la proba scrisă se depune/se transmite la inspectoratul școlar personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.

Candidatul anexează la contestația depusă/transmisă la inspectoratul școlar și o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați. Rezultatele finale se afișează la în data de 31 iulie 2024.
La nivelul județului Botoșani sunt disponibile 220 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt 20 de posturi de Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (146 de candidați).

Centrele de concurs pentru organizarea probelor scrise în cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice și a catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat și particular din județul Botoșani, sesiunea 2024, sunt următoarele:

Centrele de concurs și adresele acestora:

Centrul nr. 1:

  • Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
  • Adresa: Localitatea Vorona, Strada Principală, nr. 10, Județul Botoșani

Centrul nr. 2:

  • Unitatea de învățământ: Liceul „Demostene Botez” Trușești
  • Adresa: Localitatea Trușești, Strada 2, nr. 11, Județul Botoșani

Centrul nr. 3:

  • Unitatea de învățământ: Liceul „Demostene Botez” Trușești
  • Adresa: Localitatea Trușești, Strada 2, nr. 11, Județul Botoșani

Arondarea disciplinelor pe centre de concurs:

Centrul nr. 1: Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona

  • Agricultură – Horticultură
  • Alimentație Publică
  • Arhitectură
  • Chimie
  • Confecții Textile – Tricotaje – Finisaj Textil
  • Educație Fizică și Sport – Profesori
  • Educație Socială (Gândire Critică și Drepturile Copilului, Educație Interculturală, Educație pentru Cetățenie Democratică)
  • Industrie Alimentară
  • Informatică și Tehnologia Informației
  • Limba și Literatura Română și Matematică, Elemente de Pedagogie Școlară, Metodica Predării Limbii și Literaturii Române / Comunicării în Limba Română și Metodica Predării Matematicii / Matematicii și Explorării Mediului în Învățământul Primar
  • Limba și Literatura Rromani Materna
  • Limba și Literatura Ucraineană Materna
  • Mecanică

Centrul nr. 2: Liceul „Demostene Botez” Trușești

  • Agricultură, Horticultură (Maiștri Instructori)
  • Alimentație Publică (Maiștri Instructori)
  • Arte Vizuale (Educație Plastică / Educație Vizuală / Educație Artistică)
  • Biologie
  • Construcții (Maiștri Instructori)
  • Educație Fizică și Sport – Profesori Antrenori, Antrenori
  • Educație Muzicală
  • Educație Tehnologică și Aplicații Practice
  • Filosofie și Logică, Argumentare și Comunicare
  • Fizică
  • Geografie
  • Kinetoterapie
  • Limba și Literatura Română, Pedagogia Preșcolară și Metodica Desfășurării Activităților Instructiv-Educative în Grădinița de Copii

Centrul nr. 3: Liceul „Demostene Botez” Trușești

  • Consiliere Psihopedagogică
  • Economie, Educație Antreprenorială, Economie Aplicată și Educație Socială – Educație Economico – Financiară
  • Educație Muzicală Specializată
  • Electrotehnică, Electromecanică, Energetică (Maiștri Instructori)
  • Istorie
  • Limba și Literatura Engleză
  • Limba și Literatura Franceză
  • Limba și Literatura Română
  • Matematică
  • Mecanică (Maiștri Instructori)
  • Psihopedagogie Specială
  • Religie Ortodoxă
  • Transporturi (Maiștri Instructori)

Aceasta este arondarea centrelor de concurs și disciplinelor respective pentru sesiunea de concurs național din anul 2024 în județul Botoșani.

Comments