Absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat au posibilitatea de a se înscrie în sesiunea de toamnă. De asemenea, candidații care au promovat examenele de corigențe pot participa la această sesiune.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrierile vor avea loc între 15 și 22 iulie.
Calendarul examenelor pentru sesiunea de toamnă este următorul:
- 8 – 9 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 9 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 12 august: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 13 – 14 august: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 19 august: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 20 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 21 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 22 august: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 26 august: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 27 – 29 august: Rezolvarea contestațiilor
- 30 august: Afișarea rezultatelor finale