În ultimele ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată în județul Botoșani. La Broscăuți, vegetația uscată a ars pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Incendiul a fost stins de pompierii Detașamentului Dorohoi, care au acționat cu o autospecială de stingere.
La Santa Mare, incendiul a cuprins peste 6000 de metri pătrați de vegetație uscată, copacii dintr-o lizieră de salcâm și gunoi menajer. Pompierii de la Garda de Intervenție Ștefănești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Santa Mare au intervenit, reușind să stingă focul după mai bine de două ore.
În Albești, incendiul a ars stuf pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Pompierii de la Garda de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești au acționat rapid pentru a preveni extinderea flăcărilor la o cultură de floarea-soarelui.
Cauza probabilă a celor trei incendii a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.