Andrei și Alexandru, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în prima lor zi de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, au intervenit prompt în această după-amiază pentru a ajuta un bărbat care și-a pierdut cunoștința în apropierea sediului inspectoratului.
Șoferul mașinii în care se afla bărbatul a cerut ajutor, iar cei doi elevi jandarmi au acționat rapid pentru a scoate bărbatul inconștient din mașină și l-au așezat într-o poziție de siguranță. Andrei a apelat imediat numărul unic de urgență 112 pentru a solicita asistență medicală, iar până la sosirea ambulanței, cei doi au supravegheat persoana.
Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati pentru îngrijiri de specialitate.
Andrei și Alexandru fac parte dintr-un grup de 26 de elevi jandarmi care, până la sfârșitul lunii august, vor efectua stagiul de practică în domeniul ordinii și siguranței publice. Această perioadă este dedicată dezvoltării abilităților practice și aprofundării cunoștințelor teoretice acumulate în timpul cursurilor.