O școală din județul Botoșani a anunțat că oferă 25.000 de lei pentru despicarea lemnelor de foc achiziționate pentru iarna viitoare. Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 1 Vlădeni-Deal din comuna Frumușica, care a lansat o licitație pentru contractarea unei firme care să furnizeze servicii de tăiere, despicare și stivuire a lemnelor de foc.
Unitatea de învățământ din comuna Frumușica a achiziționat 150 de metri cubi de lemne, care vor fi tăiate la dimensiuni de 35-45 centimetri pentru sobe pe lemn și 50-60 centimetri pentru centrale termice. Ulterior, lemnele trebuie despicate și stivuite în magaziile școlii.