ADS
ADS
ADS
Accident cu trei mașini într-o localitate din Botoșani. Șase persoane au fost implicate
30/06/2024 18:05 in STIRI

Trei mașini au fost avariate într-un accident rutier produs duminică după-amiază în localitatea Flămânzi, potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

La locul incidentului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Toate cele șase persoane implicate în accident au ieșit din mașini înainte de sosirea echipajelor de intervenție. După evaluarea medicală efectuată la fața locului, niciuna dintre persoanele implicate nu a necesitat transportul la spital.

Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea incendiilor, deconectând bornele bateriilor autovehiculelor și îndepărtând elementele de caroserie de pe carosabil, pentru a asigura desfășurarea circulației în condiții de siguranță.

"Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță și a celorlalți participanți la trafic," a transmis ISU Botoșani.

Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

COMMENTS