Astăzi, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi extrem de ridicate în sudul și vestul țării, în special în regiunile de câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice după-amiaza și seara, local în Maramureș, Crișana, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în zonele montane și submontane din restul teritoriului.
Temperaturile maxime vor varia între 23 și 30 de grade pe litoral, ajungând până la 37 de grade în zonele de câmpie din Oltenia și Muntenia. Noaptea va fi local tropicală, cu minime termice cuprinse între 13 și 22 de grade.
În sudul Moldovei și nordul Munteniei, temperaturile vor fi apropiate de pragul caniculei, iar indicele de confort termic va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce va face ca aerul să devină greu de respirat. În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, ziua va fi exagerat de caldă, cu temperaturi de 34-35 de grade la umbră, multă zăpușeală. Spre seară și noapte, se vor aduna norii și vor apărea averse, descărcări electrice și vânt intens.
La Botoșani, ziua va fi însorită și foarte caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 29 și 31 de grade Celsius și minime nocturne de până la 19 grade. Cerul va fi în mare parte senin, iar vântul va sufla ușor dinspre sud-sud-vest.
La mare, vremea va fi frumoasă și caldă, cu temperaturi de până la 30 de grade pe plajă și în jur de 24 de grade în apa mării. Cerul va rămâne senin aproape toată ziua, iar vântul va deveni ceva mai insistent.