Consiliul Local al Municipiului Botoșani a votat în unanimitate acordarea titlului de cetățean de onoare laureatului Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate vineri.
Evenimentul de anvergură culturală, organizat în parteneriat cu Fundația Culturală „Hyperion- Caiete Botoșănene” și Uniunea Scriitorilor din România, va găzdui cea de-a XXXIII-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia în zilele de 14 și 15 iunie 2024.
Nominalizările la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia, ediţia a XXXIII-a sunt: Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Călin Vlasie și George Vulturescu.
Juriul Național care va decide câștigătorul este format din personalități de marcă din domeniul literar: Daniel Cristea Enache, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir, Irina Petraș, Ioan Holban și Vitalie Ciobanu.
Programul festivităților cuprinde ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din curtea Bisericii Uspenia, care va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2024, începând cu ora 10:30, urmată de sujba de Tedeum.
De la ora 17:00, Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIII-a. Gala va fi urmată de un spectacol artistic susținut de Mircea Tiberian și Nadia Trohin, contribuind astfel la celebrarea valorii literare și culturale pe meleagurile botoșănene.