Pompierii din Botoșani își continuă demersul de a dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, contribuind astfel la salvarea vieților celor care au nevoie urgentă de transfuzii. Astăzi, motivați de tragedia provocată de explozia de la Dedeman, pompierii s-au mobilizat din nou pentru a dona sânge. Această acțiune umanitară va continua și în zilele următoare, cu participarea unor membri ai familiilor pompierilor.
De asemenea, pompierii au făcut un apel către cetățenii sănătoși care îndeplinesc condițiile necesare, încurajându-i să doneze sânge pentru a ajuta la salvarea altor vieți. În ultima perioadă, pompierii botoșăneni au fost implicați în numeroase campanii de donare de sânge, mulți dintre ei făcând acest gest în mod regulat și respectând intervalele minime necesare între donări.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a transmis un comunicat în care subliniază importanța donării de sânge: "Mereu este nevoie de sânge! Primul pas este curajul de a merge la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, de luni până vineri, de la ora 07:30. Acolo veți fi consiliați, veți beneficia de analize de sânge gratuite și, cel mai important, veți putea salva viața unui om!"