Până acum, în județul Botoșani au fost semnalate 18 incidente legate de procesul electoral, conform datelor furnizate de Comitetul de Comunicare Județean Botoșani. Dintre aceste incidente, 13 nu s-au confirmat. În celelalte cazuri, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.600 de lei.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au intervenit operativ în fiecare situație și au luat măsurile prevăzute de lege, când a fost necesar. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale: 8 amenzi în valoare de 9.600 de lei și un avertisment. Totodată, s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de fraudă la vot.
Detalii ale incidentelor:
- La o secție de vot din comuna Trușești, polițistul aflat în serviciu de protecție a fost sesizat că în apropiere se comercializează și se consumă băuturi alcoolice. Aspectele sesizate s-au confirmat, iar gestionarul localului și cei care au consumat au fost sancționați cu amenzi totalizând 4.400 de lei.
- La o secție de vot din comuna Unțeni, polițistul aflat în serviciu de protecție a fost sesizat de către președinta secției că o persoană a fotografiat buletinul de vot. Persoana, un bărbat de 48 de ani din aceeași localitate, a fost sancționată cu o amendă de 1.000 de lei.
- La o secție de vot din municipiul Botoșani, jandarmul aflat în serviciu de protecție a constatat că o persoană influența alte persoane să voteze un anumit candidat. Persoana, o femeie de 66 de ani din aceeași localitate, a fost sancționată cu o amendă de 1.400 de lei.
În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră, au fost controlate 109 vehicule și aplicate 27 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier. În județul Botoșani sunt instituite 12 filtre rutiere pentru supravegherea și controlul traficului rutier.
Efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, în special în zona secțiilor de votare, pentru a asigura un proces de vot fără probleme. O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale legate de alegeri.