Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o alertă Cod Galben valabilă inclusiv pentru județul Botoșani, între orele 12.00 și 23.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, și local în Maramureș și Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.