Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.N. 29 D, în comuna Drislea, un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de un tânăr de 24 de ani, din Republica Moldova, informează Inspectoratul de Poliție Județean printr-un comunicat.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta folosea o cartelă tahograf aparținând unei alte persoane. Din acest motiv, societatea din cadrul căreia face parte vehiculul a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare totală de 12.000 de lei.
De asemenea, vehiculul a fost imobilizat până la îndeplinirea condițiilor necesare pentru continuarea deplasării.