ADS
ADS
ADS
Anunț de ultimă oră privind data la care cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă
Published on 01/06/2024 07:45
STIRI

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat data la care va începe încărcarea cardurilor de alimente – tichete sociale – cu o nouă tranșă de 250 lei pentru aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

– Persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– Familiile monoparentale, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;

– Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– Persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, potrivit Antena 3 CNN.

 

Comments