Un bărbat a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Persoana dispărută este Ioan Țivlică, în vârstă de 61 de ani, din Coșula, care a plecat de la domiciliul său vineri dimineață.
„Numitul Ţivlica Ioan, de 61 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu la data de 24.05.2024, în jurul orei 06:00, fără a mai reveni ulterior”, a transmis Poliția Română.
Semnalmente: înălțime 1,70 m, greutate 85 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare, fără operații sau tatuaje.
La momentul plecării, botoșăneanul era îmbrăcat cu o geacă de fâș de culoare neagră, pantaloni de stofă de culoare neagră și adidași de culoare neagră.
Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să sesizeze cel mai apropiat echipaj de poliție.
