În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii, și au intervenit la 39 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. În cadrul acestora au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 76.000 de lei, și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 8 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Acțiunile au fost desfășurate în orașele Săveni, Darabani, Bucecea și Dorohoi, transmite Inspectoratul de Poliție Județean.