Un bărbat din Botoșani a fost scos din locuință de către poliție, după ce și-a amenințat soția. La data de 11 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui tânăr în vârstă de 34 de ani, din municipiul Botoșani, pentru că i-a adresat amenințări cu acte de violență și a avut un comportament agresiv față de soția sa.
Ordinul de protecție a fost emis pentru o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, fiindu-i impusă obligația de a nu se apropia de familie. În cazul în care aceste obligații nu sunt respectate, vor fi inițiate cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar împotriva bărbatului pot fi luate măsuri privative de libertate.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.