Botoșani, pe lista județelor în care spitalele publice nu oferă servicii de avort, deși procedura este legală în România
09/03/2024 10:30 in STIRI

Peste 80% din spitalele publice nu oferă servicii de avort, iar 90% dintre spitale și clinici nici măcar nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii, arată o cercetare realizată de Asociația Moașelor Independente. Această situație îngrijorătoare se înregistrează în condițiile în care întreruperea de sarcină este legală în România până în săptămâna 14 de sarcină. În același timp, Biserica Ortodoxă Română s-a poziționat împotriva avortului, cu nuanța că nu susține legiferarea acestei interdicții.

Asociația Moașelor Independente a refăcut, în cadrul unei cercetări, traseul pe care îl are de parcurs orice pacientă care are nevoie de serviciul de avort și arată că peste 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate, scrie G4media.ro.

Potrivit cercetării, în România, din 176 de unități medicale publice care figurează cu secții de obstetrică-ginecologie, doar 7 unități furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice și legislația națională. Din 783 de unități medicale private (clinici și spitale), doar 3 unități oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului și legislației naționale. Nicio unitate publică nu oferă ambele tipuri de avort.

În România, limita maximă legală pentru avort chirurgical este de 14 săptămâni, iar pentru avort medicamentos, recomandările din ghidurile medicale, coroborate cu cele din prospectele farmaceutice, prevăd limita de 9 săptămâni.

Rezultatele pe larg, concluziile, recomandările și situația la nivelul fiecărui județ pot fi consultate integral AICI.

 

COMMENTS