ADS
ADS
ADS
Locatarii care nu au repartitoare la calorifere riscă amenzi, dar legea nu-i lasă să le monteze! Ce rol are Asociaţia de Proprietari
Published on 18/02/2024 10:10
STIRI

Toți consumatorii trebuie să aibă repartitoare individuale la calorifere, altfel riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Problema este că singurele entități care pot încheia contracte cu furnizorii de repartitoare sunt asociațiile de proprietari.

Paradoxul legilor din România este evidențiat în acest caz, în care vorbim despre Legea eficienței energetice. Aceasta presupune că toți consumatorii trebuie să monteze repartitoare pe calorifere până la data de 31 decembrie 2024, după ce termenul a fost amânat de șase ori în ultimii 16 ani. Amenda prevăzută este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

Unul dintre cele mai mari impedimente în acest proces este faptul că asociația de proprietari este singura entitate care poate încheia contracte cu furnizorii de repartitoare. Astfel, consumatorii care doresc să-și monteze astfel de echipamente de contorizare individuală nu pot face nimic dacă asociația decide să nu facă aceste investiții.

„Termenul de montare este ușor de prorogat, dar mai dificil de realizat. Găsirea unei soluții este mai dificilă, iar cel mai simplu este să spui «descurcați-vă voi între voi». Este ca în cazul asigurării obligatorii a locuinței: aceasta este obligatorie, însă doar unul din cinci români și-au asigurat locuința. Măcar să scoatem termenul „obligatoriu” din sintagmă. Pe hârtie, suntem foarte buni, dar în momentul în care ieși din parlament, ești luat în derâdere dacă vorbești despre respectarea legii”, a subliniat Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, într-o dezbatere pe această temă, potrivit hotnews.ro.

Mereuță propune demararea unui program la nivel național prin care să fie alocat sprijin financiar pentru montarea repartitoarelor individuale.

„Am încercat să ridic această problemă în Parlament și am primit de la trei parlamentari mesaje scurte, de genul «nu este momentul acum»”, a mai spus Mereuță.

„Există un mit urban că plătim mai mult dacă avem repartitoare, ceea ce este exact opusul realității”, a completat el.

Asociația de Proprietari, amendată dacă refuză montarea repartitoarelor

Conform legii, contractul pentru montarea repartitoarelor se încheie doar cu asociația de proprietari, nu cu fiecare proprietar în parte. Totuși, în foarte multe cazuri, adunarea generală a asociației a votat împotriva efectuării acestor investiții.

„Însă cei care decid în cadrul asociației trebuie să își asume că această decizie nu este în conformitate cu legea. Dacă termenul de 31 decembrie 2023 nu este respectat, următorul pas este ca compartimentul de energie din cadrul primăriei să ceară asociației de proprietari situația contorizării la nivel de condominiu și la nivel de asociație, iar acest compartiment să propună autorității locale aplicarea de sancțiuni. Astfel, faptul că cineva încearcă să se opună dorinței unui proprietar de a respecta legea are niște efecte. Nu se poate merge la nesfârșit cu refuzul asociației”, a explicat Ticuța Hristov, expert în cadrul ANRE.

Conform legii, proprietarul este cel care primește amenda dacă nu are repartitoare. Totuși, există și obligații ale reprezentanților legali ai asociației de proprietari, care trebuie să respecte legeapotrivit RomaniaTV.

 

Comments