Biroul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Botoșani are un nou șef. După pensionarea Melaniei Manolache, atribuțiile au fost preluate de către Răzvan Amariei. Miercuri, viceprimarul Liviu Toma și Oana Chițanu, secretarul general al Municipiului Botoșani, s-au întâlnit cu Răzvan Amariei și ceilalți funcționari din cadrul Biroului Autoritate Tutelară. Liviu Toma i-a urat succes lui Răzvan Amariei și și-a arătat, în continuare, întreaga disponibilitate de a sprijini activitatea acestui important birou din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani.
“Le-am transmis colegilor din cadrul Biroului Autoritate Tutelară să răspundă cu promptitudine tuturor solicitărilor instituțiilor și cetățenilor. Ne dorim să nu avem întârzieri în efectuarea anchetelor sociale, acestea fiind necesare botoșănenilor care au de rezolvat diferite probleme. Am încredere că domnul Răzvan Amariei va coordona cu succes activitatea acestui birou”, a declarat Liviu Toma.
Răzvan Amariei are 46 de ani, este asistent social și lucrează în cadrul Biroului Autoritate Tutelară din iunie 2018.
“Voi urmări ca activitatea să se desfăşoare în concordanţă cu dispoziţiile legale, iar lucrările, anchetele sociale să fie realizate la termenele stabilite prin solicitările adresate Biroului Autoritate Tutelară”, a declarat Răzvan Amariei.
Răzvan Amariei are o vechime în administrația publică locală de 17 ani.